Ritualurile sociale sunt un făcut simpatic peste care cu greu poţi trece. Fie ca-ţi place, fie că nu. Sunt un „must-do” pe care etnometodologii l-ar zgâlţâi satisfăcuţi ca să îi descopere funţionalitatea, prin simbolurile ce stau în spatele acestor ritualuri. Aici intră multe: prezentarea membrilor unei formaţii de către vocalist (şi numai de către el), mulţumirile de rigoare (mai mult sau mai puţin reale ) pe care le aduce autorul unui articol ştiinţific în josul paginii sau, despre ce voi vorbi eu, prezentarea pozitivă a artiştilor în cadrul unui vernisaj.
Am asistat la câteva vernisaje in ultima lună, printr-o serie de conjucturi ce n-au fost marcate de un interes deosebit, ci mai degrabă de întâmplare. Din moment ce simţul meu artistic mi-e uşor sub semnul întrebării, cu greu m-am putut concentra pe aspectele estetice ale expoziţiilor. Aşa că am făcut ce ştiu mai bine să fac: să pun în cui frazele, cuvintele vorbitorilor si să nu le cred pe cuvânt, să observ expresiile feţelor, să identific interacţiunile de grup şi aşa mai departe, toate frame-urile mentale consumatoare de timp cu care studiile m-au înzestrat drept aptitudini.
Pe scurt, un vernisaj are rolul de a deschide o expoziţie personală sau de grup şi începe cu un discurs de prezentare. În principiu, acest discurs de prezentare subliniază originalitatea şi autorului/ autorilor. De fapt, e o atestare socială a valorii artistului, oricare ar fi această valoare. Valoarea e conţinută, la nivel verbal, într-o serie de cuvinte care, în mod cvasi-paradoxal, sunt repetitive, de la vernisaj la vernisaj, de la artist la alt artist. Cuvinte care, desigur, sunt construite social în semnificaţiile lor, sau cel puţin aşa intuiesc eu din seninătatea şi lipsa de contestare cu care sunt acceptate.
Mai sus e un mic nor pe care l-am alcătuit din discursurile introductive ale unor vernisaje de grup (trei discursuri, fiecare în medie despre 4 artişti): cuvintele cu fonturi mai mari apar mai des. Ele sunt clar pozitive şi s-au repetat în prezentarea fiecărui artist.
Deci dacă eşti social important (ca artist), lucrările tale vor fi recunoscute ca „sensibile”, „creative”, „fermecătoare”, "fascinante", "rafinate", "inteligente".
Nu pot să nu observ că unele dintre cuvinte pot fi transferate şi în alte arii profesionale: "inteligent", "ferm"sunt atribute care se suprapun, poate, mai multor profesii. Totuşi, există o limită a acestui transfer. De exemplu, nu stiu dacă e relevant social şi important ca un medic sau un matematician să fie sensibil (în sensul folosit mai sus). Bănuiesc că „artist sensibil” nu are acceaşi rezonanţă ca „sociolog sensibil” sau ca „medic sensibil”. Ba, s-ar putea ca una dintre ultimele variante să sune chiar inadecvat. Şi între "artist competent" si "medic competent", mintea mea fisurată de ce e acceptat social ar alege probabil prima formulare ca fiind absurdă semantic. Ar fi interesant să văd astfel de nori de cuvinte pentru profesii variate.
